Mierță

La ce folosea unitatea

Mierța era în Moldova jumătatea chilei, iar numele vine din maghiarul mérce și din slavul mjerica.

Ca jumătate de chilă moldovenească ea are 215 l, adică zece banițe, și așa o dă dicționarul de arhaisme și regionalisme.

Măsura este veche. Dicționarul limbii române literare vechi citează Pravila lui Vasile Lupu, tipărită la Iași în 1646, care pomenește mierțe și vedre hiclene, mai mici decât era obiceiul, iar Dimitrie Cantemir scrie forma mirță.

Micul dicționar academic cunoaște și mierța târgului sau a orașului, adică mierța legală, oficială, și numește tot mierță măsura cu care se turnau boabele în coș la moară.

În uzul local însă mierța a însemnat cu totul altceva: dicționarele academice înregistrează valori de la doi litri până la 110 ocale, după loc și după epocă. În Maramureș, unde i se spune mnerță, atlasul lingvistic regional din 1971 o dă „tot atât de mare ca feldera”, adică 22–23 l.

De aceea aici stau două valori: măsura de negoț, fixată prin raportul cu chila, și măsura locală, care nu a fost fixată niciodată.

Cuvântul a rămas în literatură și în graiuri. La Creangă, o mierță de sămânță de mac e amestecată cu una de nisip mărunt, iar la Sadoveanu dobânda se socotește în mierțe de cucuruz. Dicționarele de sinonime îl dau azi, ca termen regional, pentru baniță și pentru dublu-decalitru.

În sistem

1 chilă moldovenească = 2 mierțe = 20 banițe