Unități de măsură vechi

Cum funcționează

O unitate veche are rareori o singură valoare. Până la Unirea Principatelor, Țara Românească și Moldova au avut sisteme separate, iar diferența nu este mică: stânjenul de la București avea 1,9665 m, cel de la Iași 2,23 m. De aceea fiecare unitate de aici își poartă valorile una lângă alta, fiecare cu perioada, principatul și marfa ei. Nimic nu este mediat.

În Țara Românească au circulat multă vreme doi stânjeni deodată: cel fixat sub Șerban Cantacuzino, de 1,9665 m, și cel fixat sub Constantin Brâncoveanu, de 2,02 m. Ca să nu se încurce hotarele, la o nouă măsurătoare trebuia folosit stânjenul cu care fusese măsurată moșia prima dată. Stânjenul lui Constantin Vodă a ieșit din uz în 1844, iar în septembrie 1855 domnitorul Barbu Știrbei a hotărât un stânjen unic de 2.000 mm, adică exact doi metri.

Sistemul metric a fost adoptat prin Legea pentru adoptarea sistemului metric de măsuri și greutăți din 15 septembrie 1864, susținută în parlament de Mihail Kogălniceanu și semnată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1866. Legea de aplicare din 28 februarie 1875 a făcut sistemul metric obligatoriu în tranzacții de la 1 ianuarie 1879 și pe tot teritoriul țării de la 1 ianuarie 1881, dar termenul nu a fost ținut: o lege din 12 februarie 1880 a amânat aplicarea obligatorie generală până la 1 ianuarie 1884. România a aderat la Convenția Metrului în 1883, ca al nouăsprezecelea stat membru. Transilvania și Banatul au trecut la metru pe altă cale, odată cu Austro-Ungaria, în 1876.

Cifrele de pe aceste pagini sunt în cea mai mare parte cele din tabelele de transformare anexate legii din 1864 și publicate în Monitorul Oficial nr. 11 din 16 ianuarie 1865, așa cum sunt reproduse de Institutul Național de Metrologie. Acolo unde tabelul se contrazice pe sine, hotărăsc subîmpărțirile lui. Așa este la cot: rândul Țării Românești tipărește 0,604 m, dar dă în același timp rupul de 0,083 m și greful de 0,0415 m, iar rupul este cotul împărțit la opt și greful la șaisprezece, ceea ce cere 0,664 m. De aceea aici stă 0,664 m pentru Țara Românească și 0,637 m pentru Moldova, cu explicația în notă. Nicio cifră nu a fost aleasă doar pentru că sună mai rotund.

Ocaua cere o atenție aparte, pentru că a fost deopotrivă unitate de greutate și unitate de capacitate, cu valori diferite: 1,271 kg dar 1,288 l în Țara Românească, 1,291 kg dar 1,520 l în Moldova. Aici cele două întrebuințări au intrări separate. La fel, litra veche este un sfert de oca, adică o greutate, și nu are nicio legătură cu litrul metric introdus în 1866.

Multe dintre aceste unități au venit pe filieră otomană, prin negoțul cu Constantinopolul: ocaua din okka, chila din kile, cântarul din kantar, palmacul din parmak. De aceea socotelile de haraci și livrările către capitala imperiului se făceau cu ocaua de Constantinopol, de 1,2828 kg, și nu cu ocaua locală.

Cum sunt verificate instrumentele